marți, 7 noiembrie 2017

Conferinte si vernisaj la simpozionul international de iconografie Iconari in Otopeni

Cea de-a cincea ediție a Simpozionului Iconari în Otopeni s-a încheiat. A fost o ediție intensă, plină de povești de viață, cu și despre martirii din închisorile comuniste, cu și despre iconari. S-au legat prietenii ce vor dura, au fost etalate experiențe cu care ne-am îmbogățit.

Ziua conferințelor a avut ca invitați pe Părintele Gavriil Varvaruc, care ne-a prezentat pe larg conceptul arhitectului Radu Mihăilescu pentru Memorialui de la Aiud. A fost apoi rândul domnului Radu Preda să ne facă un excurs extrem de consistent despre stadiul actual al cercetărilor în domeniul atât de sensibil al investigării crimelor comunismului, și nu doar la noi, ci și în spațiul în care comunismul a produs numeroase victime. Discursul domniei sale, de înalt nivel academic, a suscitat vii dezbateri, inclusiv cu invitații noștri din străinătate. După pauza de prânz, a fost rândul Monahiilor Parascheva  și Paisia, de la Mânăstirea Diaconești să ne expliciteze scenele din viața martirilor din închisorile comuniste, pe care le-au pictat într-o impresionantă lucrare colectivă. Domnul Vasile Jacques Iamandi ne-a povestit cu multă delicatețe scene care ar fi putut constitui scenariul unui lung metraj, dacă n-ar fi fost cruda realitate.

O prezentare din zona teoretic-academică de foarte bună calitate a avut și domnul Ștefan Ionescu – Berechet, care ne-a vorbit despre percepția icoanelor și a iconarilor în vremea disputei iconoclaștilor cu iconodulii.

Părintele  lector  universitar  dr. Ioan Bizău de la Cluj-Napoca ne-a încântat cu un discurs foarte viu, despre sacerdoțiul iconarului.

Seria de conferințe s-a încheiat cu un fel de mărturisire colectivă a fiecărui inconar în parte, despre drumul său până la icoană, despre demersul pe care ni l-a propus și despre raportarea la acest simpozion, care i s-a părut, fiecăruia, mai mult decât util.

A venit apoi momentul vernisajului, în care ni s-au alăturat mulți prieteni. A fost prilejul unui nou moment încărcat de bucurie, punctat și de corul de psalți, Adrian Stolnicul și Florin Leonte, cărora li s-a adăugat Petrou Yorgos, iconarul cipriot.

La vernisaj a fost prezent și P.S. Varlaam Ploieșteanul.

Ne-am promis nouă că vom începe de azi pregătirea ediției viitoare, pentru că deja, această manifestare și-a dobândit un standard înalt, care ne responsabilizează.


Mulțumim Primăriei Otopeni, în special domnului Silviu Constantin Gheorghe, care ne sprijină an de an în organizarea acestui simpozion, dar și echipei Centrului Cultural Ion Manu, condusă de domnul Director Marian Ghenea, care ne asigură suportul logistic pe tot parcursul atelierelor. Fără acești oameni minunați, efortul nostru nu s-ar putea materializa.













--------------------------------------------
Expoziția va rămâne deschisă până în luna decembrie 2017 și va fi urmată de lansarea catalogului de ediție.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Otopeni și al Centrului Cultural ”Ion Manu”.

Parteneri: Librăria Bizantină, Librăria Sophia, Școala Agatonia, Square Media, Rost, Total Comunicare, ProfiART, Art&Hobby
Parteneri media: Igloo, Lumea Credinței, Observator Cultural, Lacasuri ortodoxe, Modernism, Asociatia culturala Karyes, Familia Ortodoxă, TVR 1, Universul Credinței, Radio Trinitas, Fundația Calea Victoriei, Jurnalul de Ilfov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu