miercuri, 5 noiembrie 2014

A treia zi Iconari in Otopeni

Dragi prieteni,

Am aflat o reţetă de emulsie, pe care vi-o împărtăşesc. Sorin George Nicolae mi-a dat voie.
Întâi a pus la încălzit, pe o plită electrică, vinul alb. În acest timp, a separat ouăle. După ce găbenuşul a fost izolat de albuş, a fost rotit pe fragmente de hârtie igienică, apoi fina lui pojghiţă a fost înţepată şi doar interiorul gălbenuşului a fost scurs într-un mic vas. Alături, a preparat substanţa grasă: ulei copt la soare, cu vernis flamand pe bază de mastic şi un strop de ceară albită. Se amestecă împreună şi se adaugă vin călduţ. Gălbenuşurile sunt, la rândul lor frecate şi se adaugă şi peste ele vin călduţ. Apoi cele două componente se încorporează reciproc. Rezultă o emulsie semi-grasă, cu foarte bună stabilitate (lăsată vara în soare rezistă chiar până la două săptămâni), iar particulele de ceară adaugă straturilor coeziune şi oferă pigmenţilor un aspect mat.

Printre vizitatori, doi oameni dragi: Carmen Paiu şi Valeriu Mladin. Un tur de orizont le relevă comori de meştesug bănuite, necunoscute. Ne bucurăm împreună că vechiul fond de motive este revizitat şi adus din nou în operă, pentru omul de azi, cu sufletul însetat de frumos ca acum multe secole în urmă. Engolpioane sculptate în lemn de păr, au primit, prin grija meşterului orfevru pietre preţioase încrustate în lucrătură fină de argint. Nu cutezi să le atingi, deşi ţi-ar fi drag.

Lumina din icoane a răzbit dincolo de geamuri şi a risipit ceaţa de afară.
Peste tot se propagă liniştea lucrului tenace, întreruptă doar de cântarea despre Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Timpul se dilată şi frumuseţea ne picură în suflete.


Binecuvântăm pe Domnul pentru aceste clipe la care ne-a făcut părtaşi!
Mădălina Mirea, curator eveniment























Și, iată, deja putem anunța programul conferințelor de vineri, 7 noiembrie. Locul este același cu cel al atelierelor - Centrul Cultural "Ion Manu" din Otopeni.

ora 10:00, preot dr. lector univ. Jan Nicolae (Facultatea de Teologie, Alba-Iulia) - Iconografia euharistică brâncovenească
ora 11:00, Romeo Andronic (pictor–restaurator) - Conservarea și restaurarea picturii murale la biserica Sf. M. Mc. Gheorghe (sec. XVII), Mogoşoaia - jud. Ilfov
ora 12:30 - 14:00, pauză 
ora 14:00, Vladimir Bulat (critic de artă) - Iconografia martirilor Brâncoveni. De la Tomosul de canonizare la stilistica iconologică
ora 15:00, Mădălina Mirea (istoric de artă dr.) - Elemente stilistice reprezentative ale artei brancovenesti – o perspectivă istorică
ora 16:00, lect. dr. arh. Ana-Maria Goilav (UAUIM, București) și dr. Petre Guran - Un martyrion călător al Sfinților Brâncoveni
ora 17:00, diacon Cornel Coman - Iconografie şi Imnografie - convergențe tehnice

Vă așteptăm cu drag!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu